Simpozion Prioritatile patronatelor din turism pentru anul 2012 - 4 noiembrie 2011

ev-simpozion.jpgPe data de 4 noiembrie 2011, FPTR a adus in prim plan desfasurarea simpozionului "Prioritatile patronatelor din turism pentru anul 2012", eveniment cu ocazia caruia s-a dorit dezbaterea metodelor de tratare a crizei, pregatirea impreuna pentru provocarile la care va trebui sa facem fata in urmatorul an, precum si multe alte discutii legate de prioritatile asociatiilor din turism pentru anul viitor.

Semnalul unui nou inceput, de bun augur pentru turismul romanesc, a fost dat de reunirea in premiera a celor mai importante si reprezentative forte patronale din domeniu, alaturi de ministerul de profil.

Simpozionul a debutat cu un cuvant de inceput din partea presedintelui FPTR, Domnul Mohammad Murad, dansul considerand ca patronatele trebuie sa se uneasca sub o singura umbrela, pentru a reprezenta o voce unica si cu greutate in relatia cu guvernantii si legiuitorii. Totodata, domnul Murad si-a exprimat recunostinta fata de seniorii turismului romanesc care au onorat invitatia Federatiei de a participa la acest simpozion, si anume domnul Viorel Paunescu, doamna Maria Stoian, presedinte fondator ANTREC, domnul Dumitru Burtea, presedinte de onoare ANCBR si domnul Petre Baron.

In cadrul simpozionului, au luat cuvantul presedintii celor mai importante organizatii din turismul romanesc, si anume domnul Nicu Radulescu, presedinte OPTBR, doamna Corina Martin, presdinte ANAT, domnul Emil Comsa, presedinte ANTREC si domnul Ion Andrei, presedinte ACS, precum si reprezentantul Ministerului, doamna Carmen Moraru, director Directia Generala Turism, din cadrul MDRT.