Lipsa salvamarilor pe litoral pune in pericol vietile a 2 milioane de romani; hotelierii vor sa preia de la stat serviciile de salvare

    Nemulțumiți de absența salvamarilor pe plaje, hotelierii de pe litoral vor să angajeze proprii salvatori, dar cer statului deducerea cheltuielilor cu salariile acestora.


     Hotelierii de pe litoral sunt nemulțumiți pentru că autoritățile locale nu au reușit până acum să asigure prezența unor salvamari în stațiunile de la malul mării. ”Suntem deja la începutul lunii iulie, iar pe jumatate din plaje turiștii nu sunt supravegheați de nimeni”, a declarat Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).


 La fel ca în anii trecuți, autoritățile locale, din bugetul cărora ar trebui să se asigure salariile salvamarilor, spun că nu au bani pentru plata acestui serviciu. În aceste condiții, salvamarii refuză să-și înceapă misiunea în stațiuni sau fac voluntariat în așteptarea banilor.


    ”Două milioane de români vin anual pe litoral și nu putem trece cu vederea faptul că viața lor e pusă în pericol. Nu vrem să se ia măsuri doar după ce se întâmplă o tragedie. Din păcate, în România, doar în astfel de situații lucrurile se pun în mișcare”, a avertizat oficialul FPTR.


      De aceea, patronii de hoteluri de pe litoral solicită rezolvarea urgentă a acestei probleme. În caz contrar, hotelierii sunt dispuși să-și angajeze proprii salvamari, dar dacă se va ajunge la această situație, atunci cheltuielile pentru plata salariilor salvatorilor ar trebui deduse din taxele și impozitele plătite de hotelieri.


  ”Ca în fiecare an, problema este pasată de la Primărie la Ministerul de Finanțe și invers. Noi, însă, avem grijă de fiecare dată să ne achităm toate dările atât către bugetul statului, cât și către bugetul local. Dacă noi nu primim înapoi nimic, atunci măcar siguranța turiștilor care vin la mare ar trebui să fie în atenția autorităților, fie locale, fie centrale”, a subliniat Mohammad Murad.


      Pe litoralul românesc ajung în fiecare an aproape două milioane de turiști, dintre care aproximativ 50.000 sunt străini.


FEDERAŢIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC
Preşedinte,
Mohammad Murad


Relaţii suplimentare:
Dr. ing. DRAGOŞ RADUCAN
Vicepreşedinte FPTR
Tel 0744.544.056