Propunerea de desfiinţare sau schimbare de profil a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie ​ "Ana Aslan" - 29 august 2016

Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale medicinii româneşti, care de-a lungul a peste 70-80 de ani a devenit extrem de cunoscut în lumea întreagă, numele doamnei doctor Ana Aslan fiind unul dintre reperele mondiale ale specialităţii de geriatrie şi gerontologie. Produsele gerovital şi derivatele lui, împreună cu ceilalţi factori naturali din ţara noastră au constituit motivaţia principală a reuşitei produsului turistic balnear românesc, pe piaţa mondială, de-a lungul anilor.
 
În prezent, toate staţiunile balneare din România, în special cele situate pe litoralul Marii Negre, au revenit puternic pe piaţa internă şi externă iar cifrele au crescut, constant, de-a lungul anilor.
Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", reprezintă punctul de reper naţional şi nu numai, pentru formare şi perfecţionarea medicilor romani şi străini de specialitate, fiind vectorul mondial al cercetării, locul unde anual se organizează Congresul Mondial de Gerontologie şi Geriatrie.

În ultima şedinţă a Comitetului Medical a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie Ana Aslan, noul manager, domnul Silvi Ifrim, a propus de câteva ori desfiinţarea Institutului sau schimbarea destinaţiei şi a specialității acestuia.
 
În acest context, FPTR protestează faţă de această iniţiativă şi solicită Guvernului Romaniei, domnului Premier Dacian Ciolos, să intervină, pentru a se opune desfiinţării Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan".

FEDERAŢIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC

Relaţii suplimentare:
GHEORGHE FODOREANU
Vicepreşedinte  FPTR
Tel 0744516866